E bine sa facem reclama pirateriei?

Ieri a fost inchis KickAssTorrents (KAT) si un ucrainian despre care se presupune ca l-ar gestiona a fost retinut in Polonia. Cum s-a ajuns la el? Ei bine aparent omul a facut o plata pe iTunes si a accesat contul de Facebook pe care era creata pagina KAT de pe acelasi IP in acelasi interval de timp. Deocamdata nu se stie cat de legitima este retinerea la fel cum nu se stie cine a turnat. Apple, Facebook, ISP-ul sau toti 3 la un loc? Au existat mandate pentru interceptarea traficului sau a fost interceptare ilegala? Oare atat de naiv a fost incat sa nu foloseasca VPN si criptare pentru a evita sniffing pe reteaua interna cu ISP-ul sau atacuri MITM? Si pana la urma cand conduci unul dintre cele mai mari siteuri de torente de ce ai face greseala sa folosesti date bancare sau personale care te-ar putea da de gol?

Desigur sunt o sumedenie de necunoscute in ecuatia asta, insa un lucru pe care l-am remarcat pe ADSLZone (portal spaniol finantat de Telefonica si gestionat de Ascens) e ca nici nu s-a uscat cerneala peste stirea initiala depsre inchiderea KAT ca s-au si grabit sa publice un articol cu cele mai bune alternative ale KAT la ora actuala. Si asta mie imi ridica o serie de semne de intrebare pentru ca evident se face marketing pirateriei, iar cine face lucrul asta e sponsorizat de o firma de hosting, respectiv un ISP care cel putin la nivel de termeni de utilizare si la nivel declarativ sunt impotriva pirateriei si teoretic fac tot posibilul s-o combata.

Chiar si eu m-am gandit daca articolul privind GPLDL a fost oportun sau nu dupa ce l-am publicat pentru ca in viziunea multora (care nu cunosc sau nu inteleg ce presupune licenta GPL) ceea ce se gaseste pe GPLDL poate sa fie privit drept piraterie.

Legitimitatea siteurilor de torenti e discutabila doar prin prisma continutului care e majoritar piratat, insa moralitatea de a le recomanda in astfel de circumstante e si mai discutabila daca tinem cont de faptul ca un creator de continut digital precum ADSLZone ar trebui sa responsabilizeze si sa informeze lumea fata de utilizarea continutului digital si mai ales fata de riscurile pe care le presupune descarcarea de continut de pe siteurile de torenti.

Probabil ca nu-i dadeam importanta articolului in cauza daca nu stiam bine faptul ca ADSLZone e un portal care se adreseaza mai degraba utilizatorilor care nu profeseaza direct in domeniul IT & C si care sunt mult mai vulnerabili si sensibili cand vine vorba de astfel de subiecte.

Nu prea citesc portaluri de stiri din domeniul IT romanesc pentru simplul fapt ca in proportie de 90% vorbim de continut tradus de pe la altii si nu de continut original pe care-l fac doar 5-6 bloggeri pe care chiar ii urmaresc. Diferenta intre bloggeri si portalurile de stiri e ca primii scriu rar si calitativ pe cand cei din urma baga articole multe si proaste din punct de vedere al continutului si nu al informatiei transmise. Si totusi chiar si cu asa creatori de continut in Romania nu-mi aduc aminte de vreun articol in care sa ni se explice ce alternative pirat avem la Spotify sau Netflix.

E drept c-au fost la un momentdat unii care au facut pe Facebook anticampanie Netflixului si propaganda Filelistului, insa vorbim de indivizi fara viziune si care nu prea au alura de formatori de opinie nici macar daca se apuca sa faca o petitie online pentru legalizarea Filelistului.

Si nu, nu intentionez sa fac vreun fel de anticampanie siteurilor de torenti pentru ca vorbim de o tehnologie de-a dreptul revolutionara si de niste platforme extraordinare, insa nu mi se pare deloc etic sa le spui oamenilor de unde pot sa traga Windows sau Office pirat plin de backdooruri si pe urma sa public un articol in care prezinti statistici ingrijoratoare privind impactul virusilor, troienilor si mai nou a atacurilor de spear phishing si ransomware.

pirate-cartoon-character-holding-sword-in-mouth_XJQkyM_L

Postarea de comentarii pe acest site reprezinta acceptul dumneavoastra in ceea ce priveste stocarea si procesarea datelor furnizate prin formularul disponibil in acest sens, in conformitate cu politica noastra de confidentialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *